-  Câteva file din istoria tabloului  -

Tabloul “Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.1922” a fost în primul rând  creat pentru alinarea sufletului. Aflându-te departe de casă, de familie, pe un termen atât de lung la o vârsta fragedă, cu un caracter ambițios, înconjurat de oameni pe care nu-i știi și care nu te știu pe tine, balansezi mereu între dorința de a te bagă în cochilie sau de a striga tare cine ești și care-ți sunt rădăcinile. În cazul meu cea de a doua a câștigat. 

Dorința de a picta un tablou mare, strigător, unde să fie într-un fel sau altul reflectată esența, rezumatul culturii noastre mi-a apărut încă în anul 2 de studii la Academia din Sankt Petersburg, când am înțeles cât de puțin știu oamenii despre Moldova. Cineva credea că pe teritoriul Moldovei trăiesc turcii, cineva credea că Moldova defapt e o mică Rusie, cineva chiar m-a întrebat de ce nu arăt ca o moldoveancă tipică, cu ochii îngusti, crezând că rădăcinile moldovenilor se trag din Asia mijlocie, și mai toți erau surprinși când aflau că în Moldova se vorbește limba româna. Crearea unui tablou la această temă m-a urmărit până în anul 4, ca într-o zi să-mi dau seama că tema perfectă în situația mea ar fi un tablou despre Încoronarea de la Albă Iulia, mai ales că anul apărării coincidea cu Centenarul Marii Uniri. 
Au urmat multe nopți nedormite înecate în sute de schite și căutări compoziționale. Abia după doi ani, în vara anului 2017 am ajuns sa fiu mulțumită de rezultatul primit. Partea complicată la acea etapă era că îmi doream să fie o interpretare artistică a acelei zile însă eram restrânsă de faptul ca este un eveniment istoric și fiecare detaliu trebuia sa fie veridic: culorile costumelor, fundalul, personajele prezente pe prim plan s.a.m.d.  


Cel mai interesant lucru a urmat mai apoi. Eu fac parte din acea pleiadă de pictori care cred că un artist e acea ființa prin care natura se face văzută în artă, sau cu alte cuvinte, prefer să pictez totul din natură, nu după imaginație sau fotografie, căci nici una nici alta nu pot nici măcar concura cu natura. Din acest motiv toată vara anului 2017 am strâns materialele pregătitoare pentru lucrul la tabloul final. Am cusut (de mâna) costumele pentru toți cei prezenți în tablou. Lucrul cel mai minuțios a fost la mantia regală. Cantitatea de ornamente a transformat-o într-o bijuterie. Am căutat tipajele necesare pentru personajele din tablou. Spre exemplu pentru Rege l-am invitat să pozeze pe verișorul meu Petru. 

 

Pentru Președintele Adunării Deputaților, Mihail Pherekyde, persoana care a înmânat coroana regelui, mi-a pozat unchiul meu, Gheorghe. Ambilor le-am dat ca temă pentru acasă sa-și închipuie cum s-ar simți ei in pielea personajelor sale, care le-ar fi expresia, care le-ar fi gândurile.

 

Iată ca vine ianuarie a anului 2018, luna când după programul academiei toți studenții anului 6 trebuie sa înceapă lucrul pe pânza mare. Eu mi-am ales un format mai impunător, 295x383cm. L-am ales exact cum îmi permiteau mărimile atelierului, așa ca sa am și ceva loc sa pot ieși din studiou. 

Mi-am construit și un podium pentru  a picta personajele de jos in sus, pentru a da senzația de prezență la eveniment în calitate de oaspete.  Deasemenea mi-am improvizat și o scară ca să pot ajunge la locurile mai înalte a tabloului.


 Personajul căruia i-am oferit cea mai multă atenție a fost Regele Ferdinand. Pentru a transforma chipul verișorul meu în chipul regelui am invitat încă 4 persoane. Unul mi-a pozat pentru urechi, altul pentru barbă și freză și restul doi pentru mâini și ținută. Ce să zic, un adevărat puzzle. 

Pentru Regina Maria am avut o abordare complet diferită. Mi se învârteau mereu în cap cuvintele: “Regina Maria - Inima României”. Cred că e descrierea cât se poate de exactă a personalității sale. Ea reușea sa împace firea ei creativă și sensibilă, cu acel Titan politic din interiorul ființei sale. Această combinație o făcea absolut invincibilă.  Pentru chipul ei am invitat o colega, care mereu mi se asocia cu Regina și fizic și ca temperament. Înainte de a începe portretul am stat câteva zile la discuții unde îi povesteam cine a fost Regina, care a fost relația ei cu Regele, cu țara, care au fost pasiunile ei, care au fost victoriile ei pe plan politico-social. Ana, așa o cheamă pe colega mea, s-a întruchipat în rol cum nu se putea mai bine, ce mi-a permis sa pictez portretul în  tehnica alla-prima în doar 2 zile consecutiv. 

O provocare a fost lucrul la covor. Am umblat 5 weekenduri la rând pe la tot felul de piețe în Sankt Petersburg ca să găsesc covorul potrivit și să-l pictez cât de “viu” posibil. 

 

Dar cel mai complicat a fost sarcina care mi-am pus-o în legătură cu militarii care țineau mantiile regale. 

Scopul a fost ca fiecare din ei să exprime o părere socială în privința evenimentului și a situației politice. Căci într-o comunitate mereu este cel ce se teme, ce are dubii în privința la toate ce se întâmplă. 

Mereu se găsește cel care întru totul este deacord, care parcă încearcă chiar să-l imita prin gesturile sale, prin intonație, prin ținută pe persoana pe care o admiră.

Mereu este cel ce vede și plusurile și minusurile dar încearcă sa se abțină de la discuții fierbinți.

Și în sfârșit mereu este acel care se străduie să se țină mai departe de tot ceea ce se întâmpla, în ziua de azi acești oameni de regula zic “eu nu mă bag în politică”. 

Lucrul la portretul lui Mihail Pherekyde, a fost la fel ca la Rege, pe sistema de puzzle. Pentru crearea personajului au participat 3 persoane.

-   Viața tabloului după ce a ieșit din atelier în lumea mare -

 

În vara anului 2018 a avut loc apărarea licenței la Academia de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Sankt-Petersburg, Rusia. Aici lucrarea a fost onorată cu cea mai înaltă mențiune din partea comisiei de examinare.

 

În decembrie 2021 este expusă în cadrul expoziției personale "New Academia" la galeria Kulterra din Bucuresti. 

 

Din 15 octombrie 2022 până la finele anului 2023 tabloul a avut onoarea să fie prezentat publicului de la Alba Iulia, la Muzeul Unirii în Sala Unirii, locul unde s-a desfășurat Încoronarea. 

Tabloul expus la Muzeul Unrii de la Alba Iulia

 

În anul curent lucrarea urmează să fie expusă în cadrul a 2 expoziții în România. 

 

 

În prezent, tabloul “Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.1922” poate fi vizitat în premieră la Chișinău, la Muzeului Național de Istorie a Moldovei, între 10 mai - 31 august în Sala Albastră, etajul 2. 
Expunerea tabloul la Chisinau a fost un vis care a devenit realitate grație susținerii Ambasadei Române și receptivitații echipei Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Pentru ce le sunt extrem de mulțumită și recunoscătoare.